Teatrul Naţional din Timişoara inaugurează sâmbătă, 12 mai 2012, prima FABRICĂ DE DECORURI din România. Construită pe principii de eficientizare după modelul marilor teatre europene (Teatrul Odeon din Paris, Teatrul Naţional din Budapesta, Piccolo Teatro din Milano etc.), FABRICA DE DECORURI este o linie profesională de producţie şi asamblare a decorurilor de teatru, proiectată astfel încât să răspundă atât necesităţilor interne, cât şi solicitărilor altor instituţii de artele spectacolului din România şi din spaţiul transfrontalier. FABRICA DE DECORURI reprezintă o idee revoluţionară şi, de asemenea, o premieră naţională absolută.
FABRICA DE DECORURI este un proiect-pilot, finanţat integral de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional. Construcţia a fost ridicată pe terenul concesionat de Primăria Municipiului Timişoara în Parcul Industrial Freidorf. FABRICA DE DECORURI reprezintă punctul de pornire al unei noi industrii în România – industria de teatru. Astfel, Timişoara are toate premisele să devină un centru important pentru industria de teatru din euroregiunea DKMT (Serbia şi Ungaria).
Inaugurarea FABRICII DE DECORURI va vea loc sâmbătă, 12 mai, de la ora 12, în Parcul Industrial Freidorf nr. 5/B/2.
Suntem mandri sa va facem cunoscuta aceasta premiera pentru teatrul romanesc si sunt convinsa ca este un pas important in realizarea de spectacole din ce in ce mai atractive. Si poate, cu timpul, vom gasi cateva ore libere si vom merge sa vizionam o piesa de teatru la finalul careia sa auzim ca decorurile au fost realizate la FABRICA DE DECORURI.