Premieră la Cinemateca Eforie: „Cătun fericit”

Date:

Vineri va avea loc la Cinemateca Eforie premiera filmului „Cătun fericit”,  o comedie muzicală abordând un subiect de o  dureroasă actualitate. Filmul, cu scenariul şi muzica semnate de cunoscutul compozitor Dumitru Lupu, are la bază un adevăr trist al României zile­lor noastre: copiii abandonaţi pe la rude ori vecini de părinţii lor, a­traşi de mirajul banilor din stră­inătate. Totuşi, dat fiind că este vorba de o comedie muzicală pentru tineret, finalul va fi unul fe­ricit, după cum se poate deduce şi din titlul filmului. Filmul este realizat în parteneriat cu Facultatea de Arte a Universităţii Ovidius din Constanţa şi cu sprijinul Uniunii Autorilor şi Realizatorilor de Film din România.

 Scurtă prezentare a filmului, semnată de Dumitru Lupu:

„A fost odată un moş şi-o babă. Cristache şi Ochioasa. Căsuţa lor era situată într-un cătun de o frumuseţe mirifică, împrăştiat pe câteva dealuri şi văi, ai cărui locuitori începuseră de câţiva ani buni să-l părăsească. Celor doi le-ar fi ajuns pensiile, dacă nu s-ar fi pricopsit, acum la bătrâneţe, cu vreo 15 copii, de care să aibă grijă până când li se întorc părinţii, plecaţi la muncă în străinătate. Bine că e doar pe durata vacanţei de vară.”

 

Ti-a placut articolul? Trimite mai departe:
Bogdan Niculaehttp://www.niculaebogdan.ro
Sunt cel care se agită, vorbeşte mult şi îi enervează pe cei din redacţie cu idei :)) Coordonator Proiect Redactia4FUN, site de stiri realizat de tineri pentru tineri. Sunt fan ....4FUN :)
spot_imgspot_img

More like this
Related

În cât timp se recuperează investiția în panouri solare?

Atunci când cineva alege să investească în panouri solare,...

Ghid complet pentru închirierea de platforme în Timișoara

Dacă ai nevoie să transporți vehicule sau echipamente grele...

Rochii de seară elegante și glamour

Rochiile lungi de seară sunt întruchiparea eleganței. Înțelege importanța...

Andia – De la Dela

Piesa "De la Dela" este o explorare a emoțiilor...