Artistul are in aceasta perioada agenda plina, dar nu se ocupa doar de muzica, artistul are planuri mari: si-a lansat propriul sau label Pepe Latin Music. La inceput se va ocupa doar de el, “sa creasca” , dar cu siguranta vor veni pe parcurs si alti artisti. Pepe a acordat un interviu pentru Industria Muzicala.
Eu zic ca da insa tot publicul va avea cuvantul final … O sa ma consult cu fanii si ne hotaram impreuna.
Cum stai cu munca la album. Cat preconizezi ca mai este de lucru ?
Sunt abia la inceput. Sunt multe piese gata si multe in lucru insa nu vreau sa ne grabim foarte mult in aceasta etapa. Bineinteles ca totul se va concretiza si concluziona intr-un nou material dar pe de alta parte, prefer ca fiecare piesa sa o lansez single, eventual cu un videoclip, astfel incat oamenii sa aibe ocazia sa asculte fiecare melodie pe care am lucrat-o. Este o munca serioasa in spate si ar fi pacat sa nu tratam si promovarea rezultatului final la fel.
Am vazut in creditele de la “Femei Periculoase”, Pepe Latin Music pe partea de publishing. Pregatesti ceva ?
Da … Era timpul sa dezvolt mai mult si acest aspect. Lucrurile sunt la inceput si urmeaza un drum anevoios si plin de gropi. O sa construiesc piatra cu piatra propriul label muzical “Pepe Latin Music” insa pentru o foarte multa perioada de timp se va ocupa doar de materialele mele. 🙂 Investesc in mine, ma autoproduc 🙂 … Lasand gluma la o parte, Pepe Latin Music va semna publishingul initial pentru toate piesele Pepe si va gestiona repertoriul astfel incat sa existe o entitate care sa managerieze relatia dintre mine si casele de discuri sau alti publisheri atat din Romania cat si din afara. Lucrurile sunt oricum la inceput si este usor prematur sa vorbim despre toate aceastea.
Ce alte proiecte mai pregatesti ?
Suntem gata si cu noul concept de show “Unplugged Passion” care va merge in paralel cu formula actuala de concert. “Unplugged Passion” oricum se adreseaza mai mult sectorului corporate insa vor fi cu siguranta si foarte multe concerte publice. O sa anuntam la timpul potrivit si detaliile pentru un turneu national unde vom prezenta “Unplugged Passion“. Este foarte interesant ca si productie noul concept. Nu mai este vorba numai de mine, de muzica si de show. Noua formula mai aduce si dans si teatru pe alocuri. Promit ca revenim cu detalii cand ii dam drumul.
Cum este la “Te cunosc de undeva” ? Care este atmosfera de la filmari ?
Este super petrecere la “Te cunosc de undeva”. Nu stiu cum au facut cei de la Antena 1 dar au reusit sa adune in acelasi loc o gasca pusa numai pe distractie. Iar aceasta gasca dementa are chef de o groaza de lucruri, numai de “concurs” sau puncte nu. Este o petrecere totala, un bal mascat pus in scena profesionist si jurizat la final. 🙂