Chiar daca succesul lor a crescut considerabil dupa participarea la Eurovision, trupa Mandinga nu a cucerit -inca- toate capitalele din Europa, astfel ca la sfârşitul acestei săptămâni vor avea primul lor concert la Londra. Daca sunteti “prin zona” trebuie sa stiti ca trupa va cânta sâmbătă în clubul Unique, după care va lua parte la concertul Rihannei, unde a primit invitaţie specială chiar din partea reprezentanţilor artistei, prin RocNation.
„Sâmbătă dimineaţa ne vom sui într-un avion Wizz Air şi vom zbura la Londra unde suntem siguri că vom avea parte de o experienţă pe cinste. Abia aşteptăm să-i întâlnim pe românii de acolo şi pe britanicii care ascultă muzica Mandinga. După ce vom oferi un show complet pe scenă, ne vom bucura de spectacolul Rihannei la care am avut surpriza să primim invitaţie pe care, evident, nu o puteam refuza”, povesteşte solista Mandinga, Elena Ionescu.
Cea mai noua piesa a trupei se numeste „Bling” si este alături de Muneer si face parte de pe albumul „Club de Mandinga”, lansat în 2012.