B’estfest Summer Camp 2014 a fost anulat

Date:

Cea de-a opta ediţie a B’estfest Summer Camp, programată în perioada 31 iulie – 2 august, pe domeniul Palatului Mogoşoaia, nu va mai avea loc, din motive legate de dificultăţile întâmpinate în contractarea artiştilor, potrivit Emagic, care anunţă menţinerea concertului trupei The Cat Empire.

„Întotdeauna line up-ul unui festival este foarte greu de realizat din pricina numărului foarte mare de artişti al căror program trebuie să se sincronizeze. Din păcate, până în momentul de faţă, nu am reuşit să securizăm headlinerii pe care ni i-am fi dorit pentru ediţia 2014, iar nerespectarea standardelor cu care B’estfest şi-a obişnuit fanii de-a lungul timpului nu a fost şi nu este nici în momentul de faţă o opţiune. De aceea am ales, cu părere de rău, să anulăm ediţia 2014„, a declarat Laura Coroianu, CEO Emagic, organizator al evenimentului.

B’estfest Summer Camp a luat fiinţă în 2007 şi a trecut prin mai multe schimbări de-a lungul timpului, reuşind, în cei şapte ani de existenţă, să devină cel mai mare festival din România recunoscut şi recomandat la nivel internaţional. Publicaţii precum The Times şi The Guardian l-au inclus în topul celor mai bune 20 de festivaluri europene, fiind nominalizat în repetate rânduri la premiile industriei de profil: UK Festival Awards şi European Festival Awards. În fiecare vară, B’estfest reuşea să adune o mulţime de turişti, devenind rapid una dintre destinaţiile preferate de iubitorii muzicii.

Concertul trupei The Cat Empire, anunţat pentru B’estfest 2014, nu va fi anulat, acesta urmând să se desfăşoare la aceeaşi dată, 31 iulie, însă într-un alt spaţiu, care va fi confirmat în perioada următoare.

Fanii festivalului care şi-au achiziţionat deja bilete pentru B’estfest au la dispoziţie două opţiuni: răscumpărarea contravalorii acestuia sau preschimbarea lui într-un alt bilet pentru oricare dintre celelalte evenimente Emagic confirmate până în prezent, respectiv concertele susţinute de Peter Gabriel (8 mai, Romexpo), Tori Amos (19 iunie, Arenele Romane) şi The Cat Empire (31 iulie). Pentru ambele opţiuni este necesară contactarea echipei www.Myticket.ro.

Sursa: mediafax.ro

Ti-a placut articolul? Trimite mai departe:
Bogdan Niculaehttp://www.niculaebogdan.ro
Sunt cel care se agită, vorbeşte mult şi îi enervează pe cei din redacţie cu idei :)) Coordonator Proiect Redactia4FUN, site de stiri realizat de tineri pentru tineri. Sunt fan ....4FUN :)
spot_imgspot_img

More like this
Related

În cât timp se recuperează investiția în panouri solare?

Atunci când cineva alege să investească în panouri solare,...

Ghid complet pentru închirierea de platforme în Timișoara

Dacă ai nevoie să transporți vehicule sau echipamente grele...

Rochii de seară elegante și glamour

Rochiile lungi de seară sunt întruchiparea eleganței. Înțelege importanța...

Andia – De la Dela

Piesa "De la Dela" este o explorare a emoțiilor...