SCORPIONS – GET YOUR STING AND BLACKOUT WORLD TOUR

Date:

Membrii trupei Scorpions si-au luat adio de la fani printr-un spectacol de zile mari! Show-ul de la Bucuresti a fost unul de exceptie!

Ca la toate concertele mari din ultima perioada, la inceputul zilei, vremea parea sa nu tina cu cei de la Scorpions si cu fanii lor, care sperau sa urmareasca reprezentatia trupei preferate in conditii bune. Pe la ora 14:00, vantul batea „Like a Hurricane”! Dar, spre norocul tuturor, atmosfera de afara s-a imblanzit, treptat, si, la inceperea concertului celor de la Scorpions, mai sufla doar un „Wind of Change”, foarte placut, de altfel.

In deschiderea concertului Scorpions au cantat trupa Avenue & Christian Becker si formatia Trooper.

Trupa Scorpions a urcat pe scena la 20:06 si a deschis spectacolul cu piesa „Sting in the tail”, cea care da si titlul ultimului lor album.

Concertul de joi seara, de la Zone Arena, a facut parte din turneul de adio al formatiei Scorpions, numit „Get Your Sting And Blackout World Tour”, care se va incheia in 2012. Show-ul s-a caracterizat prin energie si vitalitate si nu a semanat, sub nicio forma, cu un concert de adio. Cei 20.000 de fani, stransi in fata scenei, au cantat, pe tot parcursul spectacolului, impreuna cu membrii formatiei, iar cei de la Scorprions au comunicat, permanent, cu publicul, transmitandu-le si cateva mesaje in limba romana. La inceputul concertului, solistul Klaus Meine a purtat pe umeri steagul Romaniei. James Kottak, basistul trupei a electrizat publicul cu solo-ul lui de tobe, „Kottak Attack”, pentru care este renumit.

Concertul a durat pana aproape de ora 22:00, desi, multi dintre cei prezenti acolo, animati de atmosfera deosebita creata de cei de la Scorpions si contaminati de energia si vitalitatea lor, au parasit zona mult mai tarziu.

Ti-a placut articolul? Trimite mai departe:
spot_imgspot_img

More like this
Related

Rochii de seară elegante și glamour

Rochiile lungi de seară sunt întruchiparea eleganței. Înțelege importanța...

Andia – De la Dela

Piesa "De la Dela" este o explorare a emoțiilor...

Păreri produse de detailing auto de la pro-detailing.ro?

Atunci când vine vorba de îngrijirea mașinii mele, calitatea...

Zile şi Nopţi, noul single al lui Pepe alături de Nico

Nico şi Pepe lansează o piesă nouă, "Zile şi Nopţi" iar restul se rezolvă...