Moldovenii ar putea face antren 3D pentru Disney

0
384

Ţiganul”, povestea lui Gojo, ţiganul vesel şi norocos, Înţeleptul bunic Baro şi Moartea, plictisită să mai fluture din coasă sunt  animaţii 3D scurte, create de moldovenii de la Studioul Simpals, care au atras atenția marii companii Disney. În lunile care vor urma, studioul din Republica Moldova ar putea crea filme 3D pentru faimoasa companie.

Moldovenii de la Simpals au fost invitaţi în SUA pentru a discuta cu echipa Disney viitoarele proiecte

Disney s-a arătat interesată să investească în producțiile moldovenești, însă dorește să vadă un lung metraj creat peste Prut. Roman Ştirbu, project managerul celor de la Simplas, vorbeşte în mass-media online despre cum au început să lucreze desenatorii de peste Prut la prima lor animaţie 3D, în urmă cu doi ani, dar şi despre producător – o companie rusă dispusă să investească 5 milioane de euro în “Ţigan”. Ştirbu povesteşte şi cum se naşte un personaj animat. Întâi, ideea este transpusă pe hârtie, iar apoi se face o schiţă care să ilustreze cum ar trebui să arate personajul. “Ideea si caracterele personajelor s-au născut repede, dar aspectul exterior a fost schimbat de nenumărate ori şi nu excludem ca, pe parcurs, să apară şi alte schimbări”. Creatorii spun că trebuie realizate nenumărate schiţe. Întâi, în alb-negru, se conturează vederea din faţă, din spate, laterală, în trei pătrimi. Apoi se trece la culoare, iar când vine vorba de animarea 3D se face “modeling-ul în poză – T, adică se creează modelul personajului cu mâinile şi picioarele amplasate în părţi. În acest T se configurează sistemul de gestiune: oasele, controlerele si alte elemente. Paralel se lucrează cu textele şi materialele pentru personaj”, au explicat ei. Întrebat de ce studiourile au ales să realizeze să facă un scurt-metraj despre ţigani, Roman Ştirbu explică – “Ne place specificul şi spiritul acestui popor, dragostea faţă de libertate şi voinţa puternică. Au ceva natural şi etnic, care nu mai există în lumea modernă“. Coloana sonoră a celor trei scurt-metraje 3D lansate de Studioul Simpals a fost realizată de trupa Zdob şi Zdub.

Dacă bugetul unui scurt-metraj se învârte în jur sumei de 50-100 de mii de euro, pentru un film în toată regula, moldovenii au estimat că vor avea nevoie de cinci milioane de euro. STV, o companie rusă de producţie s-a angajat să investească în proiect, iar regizorul filmului aflat în stadiu de concepţie al scenariului este Serghei Selianov. Primul film 3D făcut în Moldova,”Țiganul„, va fi gata în 2014 și va costa 5 milioane de euro. În acest proiect investesc rușii. Abia după 2014, Disney va lua o decizie cu privire la investițiile în Moldova. Studioul Simpals a atras atenția celor de la Disney cu trei scurtmetraje 3D. Primul prezintă povestea unui țigan vesel și haios. Cea de-a doua poveste este a înțeleptului bunic Baro. Și se încheie cu Moartea, care este plictisită să mai ia vieți.

 

Ti-a placut articolul? Trimite mai departe: