Festivalul George Enescu ce se va desfăşura în perioada 2-18 septembrie deschide evenimentul cu Music Camp International ce va urca pe scena din Piaţa „George Enescu” începând cu ora 18:30. Seara va continua cu Filarmonica Oltenia din Craiova, dirijor Alexandru Iosub, iar în continuare publicul va putea urmări proiecţia filmului documentar „Dan Grigore”, realizat de Luminiţa Constantinescu, informează Agerpres.
Sămbătă de la ora 20:00 va concerta Orchestra Simfonia Bucureşti, prima orchestră privată din România, compusă din tineri şi talentaţi instrumentişti de la Universitatea de Muzică din Bucureşti,dirijorul orchestrei Florin Totan,iar solist Cătălin Opriţoiu. Seara se va încheia cu proiecţia filmului „În căutarea lui Beethoven” (prima parte), regia Phil Grabsky.
Duminică, 4 septembrie de la ora 20:00 vom avea parte de un recital extraordinar przentat de Trio Strad, o nouă formulă formată din Alexandru Tomescu (vioară), Răzvan Suma (violoncel) şi Toma Popovici (pian). În aceeaşi seară va fi proiectat filmul „În căutarea lui Beethoven” (partea a II-a), regia Phil Grabsky, iar intrarea este liberă.
Potrivit organizatorilor, evenimentele vor avea loc, zilnic, după următorul program: între orele 11:00 şi 13:00 vor avea loc proiecţii de film, între orele 14:30 – 16:30 (vineri – duminică) / 17:00 – 19:00 (luni – joi) publicul va putea urmări concerte/spectacole ale elevilor şcolilor şi liceelor de muzică din Bucureşti, ale studenţilor de la Universitatea de Muzică din Bucureşti şi de la Conservatoarele din ţară.
De asemenea, între orele 20:00 şi 21:00 vor avea loc concerte şi recitaluri ale unor formaţii şi artişti profesionişti, iar între orele 21:00 – 23:00 se vor proiecta înregistrări ale unor importante concerte şi opere filmate pe marile scene lirice ale lumii.