George Michael care a părăsit închisoarea luni (11.10.10), după patru săptămâni de sentinţă pentru conducere sub influenţa drogurilor şi posesie de canabis – vrea să depăşească dependenţa de substanţe interzise astfel încât sa nu mai repete aceleaşi probleme şi ajungă înapoi în închisoare.
El a spus: „vreau să înving dependenţa mea de droguri şi să duc o viaţă normală. Nu vreau să ajung înapoi în închisoare. Este un loc oribil. M-am speriat cand am văzut ca acolo nu esti considerat o persoană, esti doar un număr. Am greşit şi am plătit pentru aceasta prostie şi vreau sa-mi vad de viaţa mai departe.”
În noaptea eliberării a ales sa facă o plimbare cu maşina împreuna cu partenrul său Kenny Goss, discuţia dintre ei rămânând confidenţială. Kenny a spus doar ca este deja în reabilitare.
Purtătorul de cuvânt al cântăreţului de 47 de ani, a spus de asemenea că nu-l poate contacta pe George şi nu are nici o idee unde este.
Când a fost întrebat la prânz ieri (12.10.10), despre George , partenerul său Kenny a spus că acesta este la „relaxare”.
Prietena sa, Geri Halliwell a fost însă surprinsă făcându-şi apariţia în casa lui din Highgate, din nordul Londrei, dar a plecat repede.
Remember, una din piesele care mie imi plac mult: