Teatrul „Podul” ne pregateste in aceasta seara o noua premiera teatrala, piesa „NE VEI LIPSI, PHOEBE”, incepand cu orele 20:00 de CAMELIA CUIBUS, câştigătoarea INSPIRED – DRAMATURGY 2010. Piesa este inspirata dintr-un caz real a lui Pheobe Prince, o adolescentă de 15 ani care s-a sinucis în urma repetatelor ameninţări, atacuri verbale, fizice şi chiar violuri, din partea colectivului şcolii în care se transferase în urmă cu câteva luni. Cazul ei a devenit emblematic pentru problematica violenţei în şcoli.
“Sunt studentă la regie, în anul II, la Universitatea de Arte din Târgu Mureş. Încă nu am colaborat cu niciun teatru, dar în fiecare semestru regizez o piesă cu studenţii de la actorie din universitate. Fiind studentă la regie de teatru, am sperat întotdeauna să am şansa de a scrie şi de a-mi regiza propriile piese. Cu toate acestea, temele examenelor nu mi-au permis niciodată acest lucru. Inspired a fost o provocare. A fost prima mea încercare de a scrie. Pentru prima dată, am avut posibilitatea de a mă adresa unor cititori. Totodată, am primit o evaluare obiectivă din partea unor profesionişti, lucru extrem de important pentru un tânăr artist aspirant”, a declarat Camelia.