Liviu Vârciu intră din nou în competiţia „Dansez pentru tine”!

Date:

După ce pe tot parcursul ediţiei de vineri, în afară de momentele în care a fost pe scenă, a stat întins, a luat calmante şi a fost îngrijit de personalul medical al echipei, Costin a avut parte şi de o accidentare în timpul dansului ucrainean. La o zi după incident, Costin a fost la mai mulţi medici care i-au recomandat să se oprească din concurs. Cu întinderi musculare puternice la muşchii tibiei şi la gambă şi cu dureri insuportabile, Costin ar risca să facă o ruptură musculară oricând, la antrenamente sau în direct, în timpul emisiunii, potrivit mediafax.ro.

„Indiferent câtă ambiţie şi dorinţă am în continuare, nu mai pot executa majoritatea paşilor de dans. Puteam să îmi asum riscul de a face o ruptură musculară în urma suprasolicitării, neţinând cont de recomandarea doctorului de a face repaus, dar nu puteam să îmi asum riscul ca Mădălina să piardă «duelul» din cauza neputinţei mele fizice. Puteam să îndur durerea fizică şi să trec peste ea, dar cu siguranţă nu aş fi putut să trăiesc cu gândul că i-am distrus Mădălinei şansa de a-şi împlini visul”, a declarat cu tristeţe Costin Sforaru, actor în serialul „Moştenirea”, de la Pro TV.

„Am intrat în concurs direct în duel, dar n-am ce face, asta este istoria vieţii mele. Mă linişteşte însă gândul că este Săptămâna Mare şi Dumnezeu este cu mine acum şi mă va ajuta să nu mă accidentez şi eu şi să pot să lupt pentru Mădălina şi mama ei până la capăt. Trebuie să trag tare, pentru că sunt trei dansuri de făcut pentru vineri, iar eu nu am mai dansat de un an şi jumătate. Însă ce fac eu este nimica toată pe lângă greutăţile pe care le-au avut şi le au în viaţă Mădălina şi mama ei, aşa că nu mă plâng şi îi rog pe toţi cei care m-au votat când am participat alături de Ilaria în sezonul al optulea, să mă voteze şi acum”, a mai spus Liviu.

Ti-a placut articolul? Trimite mai departe:
spot_imgspot_img

More like this
Related

Păreri produse de detailing auto de la pro-detailing.ro?

Atunci când vine vorba de îngrijirea mașinii mele, calitatea...

Zile şi Nopţi, noul single al lui Pepe alături de Nico

Nico şi Pepe lansează o piesă nouă, "Zile şi Nopţi" iar restul se rezolvă...

Erika Isac si mesajul piesei Macarena

Putem sa privim mesajul piesei Macarena semnată de Erika...

Cum să transformi o petrecere de copii într-o aventură magică cu ajutorul animatorilor la petrecere

Rolul Animatorilor la Petrecere în Transformarea unei Petreceri de...