Mandinga una dintre cele mai populare trupe la Eurovision 2012

0
845

Dupa ce s-a incheiat nebunia Eurovision 2012 cei de la EBU (European Broadcasting Union) organizatorii concursului au  realizat  diverse topuri cu privire la preferintele fanilor legate de competitia muzicala.

Cei de la Mandinga, chiar daca au fost contestati in tara si nu s-au clasat pe unul dintre locurile fruntase au fost apreciati de fanii din intreaga Europa. Astfel ca trupa a ocupat locul 6 în top 25 cei mai căutați artiști participanți la Eurovision. Fotografia atasata cu Elena Ionescu este cea care ocupa locul 2 in topul celor mai populare fotografii de la repetitii. Pozele cu Elena sunt pe locul 5 în topul celor mai accesate pe portalul eurovision.tv. Nici băieții nu s-au lăsat mai prejos. Chupi, El Nino, Tony, Omar, Zach și Alex ocupă locul 6 în același clasament.

”Le mulțumim românilor, în primul rand, pentru că au avut încredere în Mandinga să îi reprezinte în cel mai important concurs muzical european. Apoi le mulțumim fanilor care ne-au dat o energie incredibilă și care ne-au susținut tot timpul. Pentru ei avem acum o piesă nouă – ‹‹Sufletul Zâmbea››, care arată că uneori dragostea nu este așa cum ni-o dorim, dar atunci când ea există, orice problemă poate fi depășită.Așa a fost și cu Eurovision. Îi iubim pe fanii noștri, iubim muzica pe care Mandinga o face iar rezultatele nu au întârziat să apară”, declară solista trupei Mandinga, Elena Ionescu.

Anul trecut, finala a avut o audienţă record de aproximativ 70 de milioane de telespectatori, iar numărul celor care au urmărit atât finala, cât şi semifinalele a fost de aproximativ 114,5 milioane, potrivit EBU.

Sesiune foto in centrul vechi din Bucuresti

Trupa si-a obisnuit fanii mereu cu surprize, fotografii si imagini video de la repetitii si filmari. Astfel am aflat ca recent membri trupei au realizat o sesiune foto in centrul vechi din Bucuresti la 0 grade celsius. Conceptul si  stylingul pentru aceasta sedinta au fost realizate de  IULIA ALBU, fotograf a fost VIRGIL HRITCU, machiaj: ANDREA MANEA si hair CAMELIA NEGREA. Asteptam cu interes sa vedem rezultatele.

Foto: EBU si VIRGIL HRITCU

Ti-a placut articolul? Trimite mai departe: