Interviu cu MP13-„Optimist”intre pictura,muzica si televiziune

2
798

Mitruţ Peiu aka MP13 este un tânar talentat,pasionat de muzică şi pictură ,fiind şi proaspăt absolvent al Univ.de Arte din Iaşi.Putem spune despre el că reuşeşte să îmbina într-un mod unic sensibilitatea gestului unei pensule pe o pânză cu gravitatea textului hip-hop-ului  într-un mod nemaintâlnit.Dar despre Mitruţ omul cu chitara,artistul vizual sau  omul de televiziune aflaţi mai multe în interviul următor…

Redacţia4fun: Spune-ne pentru început cele mai importante lucruri pe care ar trebui să le cunoască cititorii noştrii despre tine.

MP13:  Pentru început salut întreaga redacţie4fun, (ca aşa-i frumos):).Cele mai importante lucruri pe care ar trebui să le ştie citiorii despre mine ar fi că sunt un băiat frumos cu puţină burtică, sunt vaccinat, nu-mi plac foarte mult cartofii prajiţi, nu obişnuiesc să dorm la prânz…;) . În fine, lăsând gluma la o parte  sunt un tânăr cu vârsta între 22.00-23.00, artist vizual  ce activează în Iaşi, aflat la începutul carierei şi care de ceva timp a descoperit, pe lângă pictură, un al doilea mediu de exprimare artistică cum ar fi muzica hip-hop, şi prin care încet-încet, încercă să se facă auzit, artistic vorbind.

Redactia4fun: Ce te defineşte cel mai mult,din domeniile artistice pe care le abordezi?Ce îţi place cel mai mult să faci?

MP13: Trebuie să spun din start că pictura este cea care mă defineşte, în primul rând pentru faptul că îmi oferă libertatea totală de expresie,  produsul final depinde doar de mine, astfel încât privitorul luând contact cu lucrările mele, poate percepe  întreaga creaţie individuală, atât tehnic cât şi  emoţional. Fac o paralelă la muzică,  unde  depinzi de  mulţi factori influenţi în calitatea sunetului, de la mixaje la masterizări, sunetişti la concerte, producătorii muzicali în cazul în care nu-ţi faci tu instrumentalele ,etc. Ideea e, mai pe scurt, că pictura mă defineşte prin faptul că sunt doar  eu cu ea.  Aaa! Şi în al doilea rând,  studiile mele de gimnaziu, liceu şi superioare sunt doar din acest domeniu, pe când  muzica a pornit de la un hobby  pe   care acum  îl tratez mai serios  şi chiar pe viitor am în vedere să studiez şi acest domeniu , nu ştiu dacă în cadru universitar sau doar autodidact. De plăcut  îmi place să le fac pe amandouă, diferenţa e că pe una ştiu s-o fac bine fiind meseria mea iar  la cealaltă sunt cam „lăutar’ dar asta e, îmi place. Să zicem că as renunţa la muzică dacă “o mână  divină“ m-ar strânge de gât şi mi-ar spune amenintător “ alege una! ” , din fericire încă nu m-a strâns nimeni de gât.

Redactia4fun: Care a fost primul tău contact cu muzica ?Cine te-a inspirat să porneşti pe acest drum?

MP13: Răspunsul la intrebarea asta cred că o sa fie unul clişeatic, dar asta e n-am ce să fac, de mic cânt:D,…n-ai cum  să  te trezesti  cântând la.. eu ştiu  15 ani sau…,  Eu tot fredonam prin casa tot ce auzeam(motiv pentru care  ai mei voiau să mă facă preot dar n-au reuşitJ), mai târziu eram prin  corul şcolii.Să zicem că primul contact cu  muzica a fost când am dat de chitară printr-a 8-a sau a 9-a numai stiu exact, când nişte baieţi mai mari de la muzică făceau sesiuni de cântat pe holurile liceului sau în clase cu chitara  şi  m-a atras cred şi pe mine fenomenul ăsta de a transmite o stare celorlalţi, şi de-atunci tot zdranga-zdranga la chitară şi eu.

Redactia4fun:  De ce ai ales genul hip-hop?Crezi că te reprezintă cel mai mult?

MP13: Aşaa! să continuăm povestea:   zdranga zdranga la chitara, ascultam  şi cântam melodii  din toate genurile posibile , folk şi rock  în special,  doar că înainte  de toate  genul de bază care mi s-a implementat în cap de la B.U.G. şi Paraziţii-ncoace  a fost hip-hop-ul.  Cred că motivul pentru care am ales hip – hop  ul,  a pornit de  la faptul că îţi permite să cânţi de unul singur  fără să te cerţi cu nu ştiu ce coleg de trupă, că nu-i convine nu ştiu ce,.. pe partea de creaţie (aspect experimentat în urma unei încercări de a cânta într-o trupă rock). Nu îţi trebuie band în spate, nu este un gen pentru care trebuie să-ţi  foloseşti calităţile  vocale la maxim, la modul  să ridici nu ştiu câte octave,  şi principalul motiv  este că prin genul ăsta pot să  exprim ceea ce gândesc, şi să fiu sincer, afişând  astfel în muzică, mediul care mă inspiră, n-aş avea cum să cânt  manele  când -eu n-am  avere şi duşmani:)), sau  rock  fără motoare , ciocate, piele, sau mai ştiu eu ce…  ideea e ca hip-hop-ul  îmi permite să fiu cel mai sincer ,  sinceritatea fiind cel mai important lucru când vrei sa faci artă.

Redactia4fun: În piesele tale  ce teme abordezi, preferi în special subiectele sociale?

MP13: Temele pe care le abordez în piesele mele nu mi le propun,  pur şi simplu mediul în care trăiesc este muza care mă inspiră şi de-aici reies toate temele. Se întamplă însă ca subiectele sociale să mă motiveze mai mult să scriu, dar asta nu înseamna că le prefer în mod  special, am şi subiecte amuzante, nostalgice poate şi de dragoste 🙂 acum depinde de ce-mi dă muza.

Redactia4fun: Consideri că subiectul hip-hop-ului commercial  are substanţă în peisajul românesc?

MP13: Dacă vorbim de hip-hop-ul comercial românesc, da, ce vine de afară n-are nici o legatură, de fapt dacă mă gândesc  bine are legatură, dacă iei să traduci versurile ai face nişte texte perfecte pentru manele dar astea nu trebuie să facă parte din peisajul românesc. Însa hip hop-ul comercial românesc nu numai ca are substanţă în peisaj, dar e şi benefic părţii mai underground ,de exemplu de la “Undeva-n Balcani” a lui Puya s-au deschis multe porţi altor artişti hip-hop, într-un moment în care genul ajunsese să fie ascultat mai puţin , astfel prin commercial a întors faţa oamenilor către hip hop, la modul că cine asculta Puya poate să de-a şi de un Cedry2k sau Doc, C.T.C. şi alte nume din underground  care cu greu mai ajung pe tv ca să poată fi ascultate, nu numai de publicul de gen.

Redactia4fun: Eşti atras şi de producţia muzicală (negative,sampling-uri)sau doar de compunerea textelor şi dezvoltarea calităţilor de MC?

MP13: Atras sunt, dar din păcate nu prea îmi permite timpul şi sursele materiale  să-mi  pot procura tot ce-mi trebuie pentru productie muzicală. Deocamdată am lucrat doar câteva negative într-un umil pogram, pe umilul meu laptop, dar  pe viitor mă gândesc să investesc în nişte instrumentale  lucrate de oamenii care se ocupă cu treaba asta, contribuţia mea fiind una schiţată în umilul meu program:D.

Redactia4fun:  Crezi că hip-hop-ul  “Made in Romania” are personalitate,se remarcă rapperi români prin ceva anume?

MP13: De prin 2000 încoace hip-hop-ul românesc, treptat-treptat şi-a căpătat personalitate, astfel încât dacă artiştii hip-hop vor continua să scoată albume, vom avea nu numai un hip- hop cu personalitate ci şi unul autentic. Spun asta  văzând că mulţi  din artiştii hip hop, au renunţat în textele lor la subiecte cheie  aduse din Brooklyn gen cartier, trancan, droguri, femei şi băutură, şi se îndreaptă către o zona culturală vorbind despre literatură, artă, religie, condiţia umană etc. ,bine-nţeles având peisajul românesc în vizor.

Redactia4fun: Te-ai gândit să abordezi şi alt stil muzical,având în vederea marea ta pasiune pentru chitară?

MP13: Eu oricum abordez şi alte stiluri muzicale, în 7 ani de când tot ” zdrăngăn” la chitară am parcurs o mulţime de piese ce mi-au plăcut din diferite  genuri muzicale şi pe care le-am interpretat.  Deocamdată ca şi creeaţie proprie vreau să rămân în zona asta eventual să combin stilul cu alte influenţe.

Redactia4fun : Ştiu că de mic aveai mereu două instrumente la tine cănd plecai de acasă;pensula şi chitara.Te-ai gândit să renunţi la una dintre ele în favoarea celeilalte?

MP13: Păi încă nu m-a strâns de gât”mâna divină” :)).

Redactia4fun: Ce poţi să ne spui despre rolul artelor plastice în viaţa ta?

MP13: Artele plastice,  au rolul  de a-mi creea un ideal diferit de cel al majorităţii oamenilor , ce trăiesc doar pentru a avea o familie, o casă şi ce pune pe masă, ele dându-mi  satisfacţia că nu voi trăi pe pământul ăsta doar  pentru perpetuarea speciei umane  ci şi a artei în sine.

Redactia4fun : Care e cea mai mare dorinţă a ta în legatură cu acest domeniu?

MP13: Să pot să trăiesc decent în România, doar din artă.

Redactia4fun : Ştim că faci parte şi din echipa Tvr Iaşi?Cum s-a întâmplat acest lucru şi de unde atracţia ta spre acest domeniu?

MP13: Pot spune despre acest lucru , ca asa s-a întamplat, nu am avut  neapărat o atracţie spre acest domeniu,  m-au sunat la un moment dat doi băieţi  şi anume  Vlad Baba şi Codrin Dănilă doi tineri actori ieşiti de pe băncile facultăţii  de teatru din Iaşi, şi mi-au zis că au nevoie de mine şi chitara mea într-un proiect de emisiune matinală de divertisment la TVR Iaşi. Ne-am întâlnit , am vorbit , am participat în formula de trei la casting, am luat castingul  şi din octombrie 2010 în fiecare vineri la ora 5 dimineaţa sunt în picioare , ca la ora 7 să fiu  în direct  pentru  toată lumea din cele 8 judete ale Moldovei, în emisiunea “Bună dimineaţa, Moldova/ Zâmbeşte din plin cu Vlad şi Codrin” , şi cum te dai jos din patuţ  dai cu ochii de Mitruţ.

Redactia4fun : Spune-ne mai multe despre producţia la care lucrezi?

MP13: Despre  producţia  mea muzicală, nu vă pot spune decât că am scris versuri pentru  zece  piese  din care am înregistrat  două  “Liniştea dinaintea furtunii”  şi “Optimist” ce pot fi găsite pe canalul meu de pe youtube sau pe my space(unde mai puteţi găsi şi picturi realizate de mine), urmează  să mai lucrez la partea de productie pentru restul pieselor  însa nu m-am hotărât cu încă cine voi lucra, probabil o să am şi câteva colaborări cu alţi artişti din Iaşi . Este posibil să filmez şi un clip la piesa “Optimist” dar  nu mă pot pronunţa când.  Sper că  poate în 2012 să am şi eu albumul  gata, numai să nu fie prea târziuJ  după cum zic  ăştia cu sfârşitul…

Redactia4fun :  Unde te vezi peste 10 ani?În ce domeniu crezi că vei activa?

MP13: Evit să răspund la întrebări de genul deoarece nu ştiu ce voi face nici măcar  peste jumatate de an, vorba aia totu-i posibil nimic nu-i sigur . Probabil expunând la biennale de artâ din diferite ţări, , cu vre-o 10 albume scoase, în propriul meu studio ştergându-mi  trofeele MTV sau RMA de praf,… treziţi-mă , nu ştiu chiar nu  mă văd  până atunci, aştept să mi se întâmple.

Redactia4fun :  Mulţumim pentru interviul acordat Redacţiei4fun.Aşteptăm următoarea întalnire ,eventual pentru lansarea unui album;)…sau la un vernisaj.

MP13: Mulţumesc şi eu pentru  atenţie , şi  vă aştept mai curând  la un vernisaj,  că pâna ce voi lansa albumul mai e…puţin 😉

MP13 Youtube

MP13 My space

 

 

 

 

Ti-a placut articolul? Trimite mai departe: