Hugh-LaurieActorul şi cântăreţul britanic Hugh Laurie, vedeta serialului de televiziune „Dr. House”, care şi-a dezvoltat în ultimii ani şi o carieră internaţională de muzician, va concerta pe 12 iulie, la Sala Palatului din Bucureşti, potrivit site-ului oficial al artistului.

Starul britanic a jucat rolul principal, cel al medicului Gregory House, în serialul de televiziune „Dr. House”, care s-a încheiat în 2012, după cel de-al optulea sezon.

În 2011, Hugh Laurie a lansat primul album din carieră, o colecţie de piese blues intitulată „Let Them Talk”.  A urmat  un turneu de promovare, artistul susţinând primul său concert live din carieră în Germania, la Hamburg, în aprilie 2011.

„A fost una dintre cele mai teribile experienţe din viaţa mea”, declara, la momentul respectiv, pentru The Hollywood Reporter, Hugh Laurie despre acest prim concert. El a adăugat că s-a gândit la modul serios să apese alarma pentru incendii pe care o văzuse în holul clubului unde a susţinut concertul, pentru a-l anula în ultimul moment.

Anul trecut, Hugh Laurie a lansat cel de-al doilea album muzical din carieră. „Didn’t It Rain”, include piese jazz şi blues şi include piese datând din epoca pionerilor genurilor blues şi jazz, precum: W.C. Handy („St Louis Blues”) şi Jelly Roll Morton („I Hate A Man Like You”) -, dar şi cântece mai noi, precum cele ale Dr. John („Wild Honey”) şi Alan Price of The Animals („Changes”).

Primul său album s-a vândut în peste un milion de copii, iar vedeta în vârstă de 54 de ani a susţinut peste 100 de concerte alături de trupa sa, The Copper Bottom Band.

Actorul, scriitorul si muzicianul, împreună cu The Copper Bottom Band, va susţine un concert live, la Sala Palatului, pe 12 iulie, de la ora 20.00.

Hugh Laurie With The Copper Bottom Band – un eveniment organizat de Phoenix Entertainment şi sustinut de Euforia TV şi Trustul Intact.

Biletele se găsesc în reţeaua Eventim – magazinele Vodafone, Germanos, Orange, Domo, librăriile Humanitas şi Cărtureşti şi online pe www.eventim.ro. În funcţie de categorie, preţul unui bilet este de: 310 lei – categoria VIP, 260 de lei – categoria I, 200 de lei categoria a II-a, 170 de lei categoria a III-a, 125 de lei categoria a IV-a.

sursa foto: eventim.ro

 

Ti-a placut articolul? Trimite mai departe:

Alte articole