Un format tv romanesc selectionat la targul de televiziune

Date:

Romania e pe val. Romania incepe sa se faca auzita in afara nu numai prin muzica sau film, dar si prin formate de televiziune. Am inceput sa prindem curaj si asta ne place. Place, place, place:d.

Un format TV romanesc, inspirat din mitul lui Dracula şi intitulat „Dracula tour challenge”, a fost selecţionat în finala MIPFormats Talent Pitch, o secţiune „premium” dedicată formatelor de televiziune, care se va desfăşura la târgul de televiziune MIPTV de la Cannes (4 – 7 aprilie).

MIPTV este cel mai important târg european de vânzare şi achiziţionare de produse de televiziune, iar in acest an  va include şi o secţiune „premium” dedicată formatelor de televiziune. În finala au fost selecţionate şase formate de televiziune, printre care şi „Dracula tour challenge”, creat de casa de producţie Media Factory din România.

Formatul a fost creat de noi şi dezvoltat apoi împreună cu compania americană Small World IFT, care şi-a trecut deja numele de la înscriere ca distribuitor al formatului. De altfel şi prezentarea live de la Cannes o vom face împreună cu ei„, a declarat pentru Mediafax  Marius Toader, director de creaţie al Media Factory. Formatul de televiziune „Dracula tour challenge” este un reality show – competiţie, care are la bază dorinţa străinilor interesaţi să descopere adevăratul mit al lui Dracula şi al Transilvaniei.

Formatul cuprinde mai multe etape. Sunt aduse cupluri din strainatate in Romania ca sa il descopere pe Dracula. Cuplurile sunt duse in locuri legate de Dracula, precum Bran, Poenari sau Hunedoara. La finalul fiecarei etape este eliminat un cuplu, iar cel care ramane pana in finala descopera secretele lui Dracula si primeste un premiu.

Acest format este si o buna modalitate de promovare a turismului Romaniei, chiar daca se face tot prin intermediul acestui mit, fiind creat special pentru strainatate.  Formatul va fi  distribuit la nivel international de compania Small World IFT, condusă de Tim Crescenti, unul dintre cei mai influenţi distribuitori de formate de televiziune din SUA.

În afară de „Dracula tour challenge”, în competiţia MIPFormats Talent Pitch de la Cannes au mai fost selecţionate formatele de televiziune: „Bus stop” (Spania), „Crossword is coming to town” (Germania), „My baby’s name” (Franţa), „On the wave of love” (Franţa) şi „Queen of style” (Germania).

„Dracula tour challenge” nu este primul format al casei de producţie Media Factory remarcat la nivel internaţional. Anul trecut, tot la târgul de televiziune MIPTV de la Cannes, un alt format TV al Media Factory – „Rush Hour Challenge”, inspirat din infernalul trafic bucureştean – a fost selecţionat în premieră pentru a fi prezentat la MIPFormats, într-o secţiune specială.

Pe de altă parte, formatul de televiziune „Miss Country Girl/ Miss fata de la ţară”, produs tot de compania Media Factory şi difuzat de Prima TV, este distribuit la nivel internaţional de Tim Crescenti, preşedintele companiei Small World IF. „Miss Country Girl” a fost lansat la Miami, la NATPE , unul dintre cele mai importante târguri de televiziune din lume , care s-a desfăşurat între 24 şi 26 ianuarie la Miami. Formatul urmează să fie prezentat şi la târgul de televiziune MIPTV de la Cannes.

Fondată în 2002, Media Factory este una dintre primele casele de producţie independente din România. Media Factory a produs până în prezent peste 20 de formate de televiziune, printre care „Vine Teo!”, „România mea”, „Reporter Incognito”, „Animat Planet Show” şi „Aruncaţi din tren”.

Ti-a placut articolul? Trimite mai departe:
spot_imgspot_img

More like this
Related

Rochii de seară elegante și glamour

Rochiile lungi de seară sunt întruchiparea eleganței. Înțelege importanța...

Andia – De la Dela

Piesa "De la Dela" este o explorare a emoțiilor...

Păreri produse de detailing auto de la pro-detailing.ro?

Atunci când vine vorba de îngrijirea mașinii mele, calitatea...

Zile şi Nopţi, noul single al lui Pepe alături de Nico

Nico şi Pepe lansează o piesă nouă, "Zile şi Nopţi" iar restul se rezolvă...