Ce fel de machiaj se poartă în 2013

0
3334

Probabil, multe dintre femei și-au pus întrebarea dacă anul acesta se poartă același machiaj ca în 2012 sau dacă mai are rost să-și păstreze rujul roșu sau blush-ul rozaliu. Doamnele și domnișoarele fashoniste care vor să respecte tendințele impuse de stiliști pentru această primăvară, vor trebui să urmeze o serie de pași pentru un machiaj perfect.

Anul acesta se poartă pomeții bronzați, iar stiliștii recomandă să puneți accent pe bronzer și pe iluminator. Primăvara aceasta, trebuie să puneți accent pe pleoapa inferioară, care ar trebui să fie conturată cȃt mai bine. Pentru linia internă a ochiului, puteți folosi un creion alb pentru a crea iluzia unui ochi mai mare. Stiliștii spun că trebuie să renunțați la celebrul creion negru și să optați pentru un fard vibrant, cum ar fi verdele smarald.

Se poartă genele super voluminoase, iar pentru asta aveți nevoie de un mascara de calitate care să vă asigure volum, alungire și curbare. Pentru cele ce nu sunt înzestrate de la natura cu gene lungi, nu este greșit să aplice gene false, însă trebuie să le aleaga cu grijă să nu fie prea “dramatice”. Ȋn ceea ce privește sprȃncenele, ele trebuie să fie groase și usor rebele.

Ȋn continuare se poartă rujurile în nuanțe neon, însă, restul machiajului ar trebui să fie natural, dacă este vorba despre un machiaj de zi. Pentru machiajul de seară, puteți opta pentru un soft smoky eyes cu buze mate în nuanțe neon.

Ti-a placut articolul? Trimite mai departe: